Floarea

Pierdut in pustiul unui camp insegerat, se refacea alaturi de prietenii lui cei mai buni, Jack si Kent. Naviga morbid prin amintirile lui, iar campul plin de flori se transforma in infernul sau propriu. Soarele, regele de pe cer, se transforma incet incet in focul infernului, iar el adormea, gandindu-se la greselile lui.
Florile din jurul lui cresteau din ce in ce mai mult, deveneau amestecul de pastile care ii asigura binele cautat cu atata ardoare in fiecare zi cu soare.
Visa ca nu e singur, visa ca iubea, visa ca e fericit. Focul infernului il ardea de fiecare data cand zambea, cand se simtea fericit … se simtea blestemat si simtea ca cineva i-a inchis cu lacate calea spre fericire. Prin ceata densa, observa ceva plin de viata, in pustiul damnat… ceva ce emana energie pura, inocenta si calm… se indrepta catre ea si uimit gasi o floare, o floare rosie, pasionala, sincera…
-De ce esti trist?
-Cum de ce? Pentru ca fericirea si minunile pentru mine nu mai exista!
-Cum nu mai exista! Nu e o minune, ca in infern m-ai gasit pe mine?? Nu esti fericit ca ai dat de ceva pur, intre atatea pacate!?
-Ba da, dar incet incet mi-a murit speranta!
-Ai speranta…
Strigoii sai se naspustira asupra lui, il urmareau, il loveau, si il ardeau cu torte aprinse de focul din infern.
Se trezi derutat, privea in jur…a fost un vis, nimic real. Privea la cer, albastrul inchis se contrasta puternic cu verdele din jurul sau. Brusc, un miros divin, ii rasfata simturile, pe pieptul sau , langa inima sa, ea chiar exista ! Floarea din infern era langa el!
O privea atent, o mangaia, era surprins, era o minune! I se parea ca petalele sale ii zambeau, ca ii raspundeau inapoi la atingerile lui.
A luat-o acasa, a ingrijt-o, ii vorbea, ii spunea toate problemele sale, plangea langa ea, iar floarea parea si ea trista, zambea langa ea, iar floarea se deschidea si ea…
Era fericit, cand era langa ea, se simtea iubit…dar totusi era singur…pana intr-o seara, knd se intorsese acasa dezamagit…
- Spune-mi floareo, de ce eu? De ce sa fiu nefericit, de ce nimeni nu ma intelege?
Floare nu ii raspunse, nu schita nimic… El plangea, afara ploua, pleca trantind usa, si se intoarse tarziu, udat, plans si ametit… Se puse in pat sa doarma , pt ca visele sale ii ramasesera singura alinare.
Se trezi buimacit, in jurul lui ceata, privi catre floarea sa, iar ea incepea sa creasca, se metarmofoza…devenea o fata…
Un pic roscata, inaltuta, ochii verzi inchisi, spre caprui…un zambet cald, o vorba dulce… el o privea nedumerit, se ciupea, se lovea, nu ii venea sa creada.
-sa stii ca daca nu ti-am raspuns, nu inseamna ca nu te-am ascultat, ca nu te-am inteles!
-CE ESTI TU?
-Cheia spre fericirea ta!
O lua in brate, era perfecta, parfumul, dulce, fina la atingere…era fericirea sa!

Floarea e singura femeia care nu te va dezamagi vreodata, care te va asculta si te va intelege, va fi langa tine oricand… dar cand floarea prinde viata, ai grija sa nu o pierzi, sa o ti langa tine, sa o pretuiesti si sa lupti sa traiasca!